Curs de caregiver la spitalul Santo Spirito:a avea grija de altii nu este o munca de serie B

Doctorul Alessandro Serenelli:”O munca grea, dar pretioasa pentru intreaga societate”

Caregiver: o munca prea putin valutata, chiar daca in Italia, numarul celor care se ocupa cu ingrijirea varstnicilor sau a persoanelor bolnave, a crescut din 2007 de 42% dupa datele furnizate de Fondazione Leone Moressa, ajungand in prezent la un numar de 868 de mii. Pentru a deveni caregiver, exista, de 10 ani, un important proiect formativ: un curs care instruieste pentru abordarea si ingrijirea unei persoane bolnave in maniera adecvata, cu cunostintele necesare, explica doctorul Alessandro Serenelli. Cursul este gratuit si se adreseaza atat italienilor cat si strainilor cu o buna stapanire a limbii italiene,care sunt intentionati sa cunoasca si sa invete instrumentele necesare pentru a deveni caregiver sau pentru a oferi asistenta unei rude. Cursul cu o durata de sase luni, a inceput in noiembrie si inregistreaza un numar de peste 100 de participanti in acest an, cei mai multi fiind straini: din 2011 este activa colaborarea cu Comunità di Sant’Egidio, in mod deosebit cu Scoala de Limba si cultura Italiana.”Pentru a desfasura aceasta avtivitate, unde relatia umana este factorul principal, nu sunt suficiente doar cunostintele sanitare, indeosebi pentru persoanele cu diverse background culturale”, explica Serenelli.

Cursul prinde viata la o conferinta organizata in Spitalul Santo Spirito despre dificultatea externarii pacientilor intr-o maniera eficienta. Au fost dezbatute diverse teme, au fost intreprinse diverse actiuni, iar mie mi-a venit idea formarii acestui curs si pentru ca traisem de putin timp o experienta personala cu o ruda bolnava de cancer, care locuia in alt oras.In acea situatie mi-am dat seama cat de importanta si pretioasa este munca celor care ingrijesc persoane, mi-am dat seama de dificultatile lor si de cat de utila ar fi chiar si un minim de informare si de sustinere”.

O lectie de curs de la spitalul Santo Spirito

Conducerea ASL Roma 1 a sprijinit de la inceput cursul si de-a lungul anilor, experienta a dus la imbunatatirea acestua: primele lectii aveau doar caracter sanitar si erau predate toate de personal specialistic din spital, adica medici, fizioterapeuti, asistenti profesionali si asistenti sociali. Astazi oferta formativa este ampla si trateaza argumente despre drepturilor persoanelor in varsta si a persoanelor cu dizabilitati, despre sustinerea psihologica, medierea familiala si chiar religia varstnicilor.
Toti specialistii implicati si-au oferit cunostintele in mod voluntar, imbratisand initiativa, a carei rol nu este formarea unei noi profesii, dar acela de a ne ajuta sa ne regasim capacitatea in a oferi ingrijire celorlalti.

Prezenta participantilor straini, povesteste Serenelli, a crescut evident in ultimii ani.”Dar si italienii sunt din ce in ce mai numerosi, fapt cauzat cu siguranta de criza economica, la care se adauga si o schimbare culturala. Cu atat mai mult, ne dam seama ca munca cu oamenii nu este o munca de serie B ci o munca ce ofera satisfactii din punct de vedere uman, foarte grea dar motivanta si plina de recunostinta, cu siguranta pretioasa pentru intreaga societate.

Sandra din Camerun:”Caregiver din intamplare, acum este profesia mea”

Sandra, absolventa a cursului de anul trecut

Sandra, 38 ani, a urmat cursul si a absolvit anul trecut cu note maxime.”Am ajuns la Roma in 2001, dupa o perioada petrecuta la Paris”.Intr-o italiana fluenta, povesteste visul de mic copil, acela de a trai in Italia: “de mica, in tara mea, urmaream telenovele in limba italiana. Aveam idei clare: intr-o zi voi trai la Roma. Si totusi, sosirea mea in acest oras nu a fost una dintre cele mai fericite. Aveam 21 ani, eram singura, nu vorbeam limba, iar persoana care ma adusese avea si pasaportul meu. Ajunsi la statia Termini, mi-a spus ca ar fi mers sa cumpere ceva de mancare si s-ar fi intors imediat. In realitate a plecat! Cu pasaportul meu, cu bani si documente. Din fericire aveam ceva bani la mine si astfel am platit un motel pentru o perioada, ajutata fiind si de un camerunez cunoscut intamplator in acele momente”

“Am inceput imediat sa studies limba italiana, la Comunitatea Sant’Egidio. La fel cu munca: la inceput in piata Esquilino, unde ajutam o doamna sa curete taraba, apoi am muncit la negru intr-un Bed&Breakfast; abuziv am lucrat poi ca ghid turistic pentru strainii care ajungeau la Termini. Am devenit caregiver fara sa vreau: cand un prieten italian s-a imbolnavit si a fost diagnosticat cu Parkinson, la varsta de 68 de ani, a inceput sa umble prin spitale unde i se spunea ca trebuia sa mearga intr-un centru specializat. Era singur, rudele nu il ajutau si eu i-am fost alaturi. Il insoteam in spital, vorbeam cu medicii, eram de fapt caregiver. Cea mai mare satisfactie a fost aceea de a vedea ca a reusit sa conduca o viata normala, cu ajutorul meu: astazi are 80 de ani, a avut permis de conducere pana acum trei ani si in timpul bolii a scris trei carti”.

“Ce ne-a invatat cursul”: vorbesc participantele

Doctorul Alessandro Serenelli cu elevele: Sandra, Roberta si Marina

Marina, eleva la curs, din Torino de origine dar care traieste la Roma, de 58 de ani:”fac parte din grup de acum doi ani: mi-am dat seama ca acolo unde exista suferinta, pe cat de ascunsa poate fi, in cele din urma ajungi sa suferi si tu. Sa atingi suferinta cu mana, inseamna sa iei parte. Nu as fi vrut sa fac parte din aceasta lume, dar am fost concediata in 2014 si acest curs a reprezentat pentru mine o posibilitate de reintegrare pe piata muncii. Cu trecerea timpului insa mi-am dat seama ca am o atitudine fata de altii, de care nu ma credeam capabila”.

Roberta, de 28 ani, din Bosnia, nascuta la Roma:”Intre prieteni si rude, am acordat asistenta multor persoane dragi mie.Le-am ajutat cu drag, din motive afective, dar la curs am invatat sa asist un bolnav intr-un mod complet, sa stiu sa gestionez dificultatile neprevazute si sa actionez prompt”.

Cursul te invata cum sa te comporti cu persoana pe care o ai in fata ta, fara niciun fel de diferente sociale sau religioase; inveti astfel sa nu mai ai prejudecati: eu nu credeam ca o persoana invalida poate avea atata forta si dorinta de a munci, de a studia,de a iesi cu transportul public, de a trai o viata normala”, adauga Sandra.”In plus, am invatat mult si despre legislatia in domeniul sanatatii, acum stim cum sa procedam fara probleme in ASL”.

“Un alt lucru de mare importanta pe care il invatam este acela de a nu accepta munca de caregiver in orice circumstanta si conditie. De multe ori acceptam munci fara sa fim tutelati. Eu am fost nevoita sa refuz unele oferte si mi-a parut rau”, intervine Marina”. Daca nu esti dotat cu bunatate, rabdare, disponibilitate, nu poti face aceasta munca. Adesea nici macar membrii familiei nu reusesc sa interactioneze cu rudele bolnave cu atitudinea corecta. Apoi, castigarea increderii si aprecierea rudelor persoanelor bolnave , este o batalie deloc usoara.”Increderea cu membrii familiei trebuie castigata incetul cu incetul, si de cele mai multe ori, persoana care ingrijeste bolnavul la inceput se simte observata si judecata”, explica doctorul Serenelli “dar un raport de incredere trebuie si poate fi stabilit. Acest aspect este foarte delicat: in prezent, capacitatea de a ingriji pe altcineva se pierde”.

Inainte de a frecventa acest curs, cu moralul la pamant pentru ca pierdusem serviciul, m-am gandit ca aceasta ar fi una din ultimele munci“, povesteste Marina.”Acum gandesc altfel: a avea grija de altii este o munca ce primeaza  inainte de orice”.

Elisabetta Rossi si Marzia Castiglione

(29 ianuarie 2018)

Traducerea si adaptarea de Laura Mitrea