“Imi place sa-mi imaginez ca devenind adulti vor vorbi italiana mai bine decit un italian mediu. Sa fii strain e un bagaj in plus pentru a descoperi lumea si lucrurile. Sa cunosti limba e o forma de imunitate in fata prejudecatii”. Simone Apa e unul din tinerii voluntari Piuculture de la scoala Guido Alessi unde tine un curs de limba italiana L2 cu copiii extracomunitari in fiecare marti dupa amiaza. Are 24 de ani si detine un entuziasm insotit de o profesionalitate cultivata cu studiu si experienta. Doua sunt pasiunile sale: intercultura si muzica. In momentul de fata pregateste primul sau album cu piese inedite. Toate acestia nu-l distrag de la pasiunea de a construi mereu ceva nou pentru lectiile sale. Iar neprevazutul nu-l descurajeaza.
Schimbare de program. E primavara; strada Flaminia e inundata de ploaia polenului de plopi si copiii raman cu mult mai greu la lectiile facultative de italiana de dupa masa. “Lectiile de italiana ma delecteaza. Simone e simpatic”, zice Mihai comunicandu-i lui Simon ca dintr-o neintelegere ceilalti copii au plecat acasa. Au ramas numai trei elevi: Dragos, Mihai doi romani vivaci de cate doisprezece ani si Erica, o chineza de paisprezece ani dezorientata. As fi vrut sa incepem ipoteticul negativ, astfel am fi intarit conjunctivul imperfect”, spune Simon. O asemenea lectie si-ar pierde sensul facuta doar cu trei elevi. Simon gaseste imediat o noua solutie. Cauta in memoria computerului sau doua fragmente cinematografice perfecte pentru situatia data. Mihai si Dragos sunt prieteni adevarati insa invata in clase diferite “din pacate nu ne intilnim in pauza. Acestea se fac pe turnuri in scoala invatind 400 studenti”. Se lanseaza cu diferite acrobatii alunecand pe balustrada in asteptare ca Simone sa interpreteze motivul neintelegerii. “A fost suspendat cursul de matematica paralel cu al meu si ei au crezut ca si acesta la randul sau nu va fi facut”. Erica totodata lectureaza in timp ce merge. Citeste o pagina scrisa intr-o chineza buchisita unde este si o fotografie cu un fragment din tabloul Primavara de Botticelli: cele trei gratii care danseaza.
Lectia incepe. Se vorbeste despre cuvinte sinonime si asociate criminalitatii. Si pentru a le putea utiliza intr-un exercitiu amuzant, Simone prefera sa le arate o scena din filmul “Monstrul”. Benigni se gaseste in situatia de fuga continua pentru a scapa de urmaritorii sai. Baietii rad, insa Dragos e nemultumit,el ar vrea sa vada tot filmul. Simon isi stimuleaza elevii sa interpreteze scena si sa inventeze povestirea care sa justifice urmarirea. Mihai se pare ca detine o buna intuitie si scrie o povestire demna de un tanar cronist. Dragos e un mim, el are nevoie pentru a descrie prin miscare si gesturi raspunsurile sale. Ce este un jaf? Si iata-l ca alearga spre Mihai apucandul de git cu mana si spune: “Nu va miscati, acesta este un jaf”. S-ar spune ca ar avea pasiunea pentru cinema in comun cu invatatorul Simone.
Cantul Ericai. In timp ce Mihai si Dragos scriu istorioara lor, Simon dedica timp Ericai. Culorile si obiectele o ajuta pe fata de 14 ani sosita de abia de cateva luni in Italia sa invete denumirea obectelor. Drapelul italian devine un punct de pornire pentru a vorbi despre China si Erica la intrebarea lui Simon “cunosti imnul tau national?” incepe a cinta. Dragos ramane in fata ei incantat. Nu exista prejudecati si nici luari in ras, o asculta cu admiratie si o priveste drept in ochi. Ii spune ca a fost brava si se reintoarce sa faca ceea ce il amuza cel mai mult, sa il distraga pe Mihai absorbit in scriere.
Primavara. Lectia luand sfarsit, Dragos si Mihai cu o agilitate strabat in fuga coridorul cum numai doi baietandri de doisprezece ani o pot face. Erica paseste incet, in liniste, cu un zambet ratacit pe fata. Insotind-o pe femeia de serviciu care o intreaba “Cum ma numesc ?”. “Lita” insa Rita, femeia de serviciu, respira adanc razand “Ma faci sa rad pana la lacrimi cand imi pronunti numele”, apoi cu un murmur de personaj animat se intoarce si fuge inspre un mic tablou. E Boticeli, Primavara de Boticeli despre care are in ghiozdan un fragment din acest tablou. L-a recunoscut si ii place. Simon ii explica cine e autorul. Nu intelege. Coboara capul. E un pacat sa trebuiasca sa explici prin cuvinte, un asemenea tablou isi perde din valoarea sa artistica inestimabila. Arta se face inteleasa de catre toti si devine o punte intre oameni ce vorbesc limbi diferite.
Sa speram ca Erica va intilni si mai departe invatatori ca Simon, care nu vor ceda si vor avea ca si el aspiratii la fel de mari. A sa aspiratie va ramane ca o semnatura identificabila, si la fel sunt si ochii sai.
M. Daniela Basile
11 mai 2012
Traducere de Casandra Negara