“Cum de trei asociatii se aliaza in loc sa se certe? Nu e nimanui convenabil sa se certe, munca noastra este de a o facilita pe cea a celorlalti”, spune Aldo Amoretti, presedinte al asociatiei Professioni In Famiglia.
Din 4 iulie, Roma are un nou birou de informare si servicii pentru imigranti: MigrAzioni, ce a fost inaugurat in via Zanzur 30 (cartierul African) unde gazduieste Casabase, MigrAzioni, asociatie de persoane si culturi, CasaBase, societate cooperativa de muncitori in sectorul domestic infiintata in Bologna, la randul sau asociata cu Professioni In Famiglia, asociatie de reprezentare si de tutela a familiilor.
MigrAzioni se ocupa de asumptie: de la receptionarea pentru coeziunea sociala – de la cursurile de italiana in sediu pana la sarbatorile de reuniune – la suportul informational despre munca, sederea/intrarea, previziunea, sanatatea, protectia importiva descriminarii, casa, locuinta, fiscul, consumatorii, Administratie Publica si asistenta in relatiile cu Consulate si Ambasade. Unirea cu CasaBase si Professioni in Famiglia completeaza cadrul cu un serviciu foarte specific: un ajutor complet pentru cine are nevoie de a gasi un Asistent familiar, colf sau babysitter.
“Migranti (si) ingrijitori”: nimic de spus in legatura cu cele mai bune propuneri, insa combinatia de cuvinte ridica cateva dubii…
Giorgio Mattarrozzi dupa 30 de ani in CGIL devine presedinte al intreprinderii CasaBase: “cautam profesionalism dedicat asistentei si grijei la nivelul nucleilor familiari. Odata selectionati dintr-o lista de candidati posibili ce raspund cerintelor, acestia iau legatura cu familia, ajungand la un acord definesc procesul de elaborare al contractului. In cazul in care solicitantii doresc ne ocupam de orice alt aspect relevant, de la salarii la subventii, de la accidentele de munca pana la boli.
Familia este un “angajator ocazional”, ocazii deseori dificile ce nasc din leziuni, boli sau degenerari ce necesita asistenta imediata, continua si adesea fara a fi acoperita de serviciul public. “Situatia e delicata pentru ca familia nu alege sa devina angajator, ci o face din necesitate”, explica.
“Angajator si muncitor sunt subiecti fragili”: pe de o parte nepregatitii – “deseori familiile, uneori si o persoana singura, se gasesc in conditia de a cere asistenta intr-un moment de evidenta tensiune interna” – pe de alta parte neajutoratii, “cine se afla in conditia precarie de a trimite bani propriei familii si poate chiar e stramtorat daca inca nu detine permisul de sedere.
“Doi subiecti fragili se pot certa: este important ca sa se munceasca in legalitate, prima conditie pentru o relatie pasnica. In situatii de genul niciunul nu vrea conflicte, fundamental e sa se construiasca un raport de incredere”. Pentru a atenua dificultati si contraste se face un fel de “facilitare culturala”: “uneori conflictele se nasc trivial din problemele de comunicare banale, cine poate nu e inca fluent in italiana si ii este dificil sa interpreteze contractul”. Cu un procentaj de 90% rapoartele sunt totusi linistite: “poate incep cu o distanta accentuata, insa in cele din urma se termina cu bine”.
Muncitorii cu un 95% sunt straini: “italienii deseori nu accepta astfel de munci”, insa problema uneori este mai putin “choosy” din amintiri Forneriane (vezi lege Ministrul Fornero), decat poate parea. “Multe familii cer coexistenta sau munca de noapte si multe femei, in special cele ce vin din Est Europa, locuiesc singure in Italia, sunt mai predispuse sa indeplineasca o munca de 24 de ore fata de o italianca ce poate are sot si fii in oras. Aceste femei sunt, de asemenea, impinse de necesitati mai mult decat italiencele pentru ca deseori sunt singura resursa de venit pentru propriile familii ramase in tara de origine”. In orice caz “baby-sitter sunt mai ales italience”…
Cu un procentaj de 90% muncitorii sunt femei: “si in 60% vin din Est Europa, mai ales din Ucraina, Moldova si Romania, pe locul al doilea fiind Filippine, si in cele din urma asistam lucratoarele din America Latina si din Maroc”.
Daca familia devine angajatoare din necesitate, atunci si muncitorul devine ingrijitor din necesitate. Problema nu consta in munca acestora sau a altor asociatii predispuse, ci in parcursul italian al “normalizarii convietuirii”, care pur si simplu trebuie vazut nu ca separatii intre italieni si straini. Drum si mai lung cand auzi vorbind pe cei din Liga Nord ce nu ezita chiar a insulta un Ministru, ne imaginam o badanta? Azis Darif pare a fi unicul ce si-a dat seama. Consilierul adjunct al Primariei cu a sa bunatate care il distinge nu ezita sa precizeze: “multumesc pentru acest birou in zona asta care inca necesita de a se deschide integrarii. Ceea ce ma intreb e cum de se vorbeste de straini doar ca ingrijitori. Persoanele sunt deseori mult mai mult decat ceea ce din necesitate fac. Si asa-zisii G2, a doua generatie? Sunt mult mai pregatiti. De ce Roma nu reuseste sa fie ca New York sau ca alte mari metropole? De ce ghidurile turistice sau taximetristii sunt cu totii italieni?”
Publicul aplauda, insa nimeni nu raspunde. Amoretto precizeaza: “ceea ce facem are un sens, este fundamental sa ai in fata un contract care sa nu genereze certuri, sa-i facem sa inteleaga pe cei ce vin aici ca INPS are o valoare pentru pensie, sa indicam familiilor persoane la inaltimea sarcinei pentru ca le pregatim cu activitati de formare. Ca asociatie ne luptam pentru a avea doua recunoasteri: pentru angajatori deductibilitatea cheltuielilor pentru a avea un asistent familiar; pentru muncitori posibilitatea de a recupera contributiile acumulate in orice moment ei decid sa se reintoarca acasa”.
In cele din urma vorbesc lucratorii tineri din birou, o fata spune: “eu am lucrat mereu in activitati sociale, insa inafara de a ma prezenta vreau sa va povestesc un lucru. Abia ajunsa in Italia cu fiii mei, in bloc am cunoscut o batrana singura. Era Craciunul si chiar si fiii mei se simteau un pic singurei departe de bunicile lor, asa ca mi-au cerut sa o invitam la noi. Atunci am inteles ca in Italia exista o resursa: noi cu voi”.
Alice Rinaldi
(16 iulie 2013)
Traducere de Luminita Butuc