Cand se vorbeste despre femei in box primele imagini care ne vin in minte sunt Laila Ali care lupta cu tatal Mohammed in spot-ul unui cunoscut colos german de imbracaminte sportiva si actrita Hilary Swank in rolul lui Maggie “Mo Cùishle” Fitzgerald care in Million dolar baby ca outsider risca sa urce fiecare clasament inaintea dramaticului accident. O masina nu prea feminina de KO-21 din 24 de victorii ale unei cariere neintrerupte si clasicul vis american spulberat. Printre multe prejudecati si stereotipuri este multa normalitate care nu include biceps de camionist, sept deviat si cutii craniene puse la grea incercare.
Levidsonia Monteiro s-a nascut la Capo Verde in 1982, dupa studiile universitare in Portugalia in 2008 se muta in Italia la parinti si rude. Trecutul sau nu prea are de-a face cu boxul, pana la 16 ani face dans, apropierea e intamplatoare. In 2011 merge sa locuiasca la Viterbo si pentru a se mentine in forma incepe sa practice Muay Thai, “mi-au spus ca eram mai agila cu pumnii”, prin urmare in 2012 initierea in sine se face datorita antrenorului Sandro – pe care-l urmeaza la lectiile lunare la Mama Africa – cu primele meciuri amatoriale si cu turneul eliminatoriu de light box: un egal si doua victorii o duc in finala, pe care o pierde, dar pentru un debutant este foarte bine.
Light box se bazeaza pe contacte dar dupa cum sugereaza si numele sunt mai lejere ca in mod normal, mai ales in circuitul toscan este mai difuz, Lazio se multumeste cu “concursul”, care nu se bazeaza pe contact fizic ci pe tehnica. Se schimba si durata intalnirilor, trei runde de un minut pentru prima, patru de doua pentru urmatoarea, “nu e usor, pare putin dar pe ring este o eternitate si e nevoie de multa pregatire fizica”. Iata de de Levidsonia, cunoscuta ca Sonia in zona, se antreneaza de trei ori pe saptamana cate doua ore si alearga periodic, astfel incat sa creasca respiratia. In aceasta perioada se pregateste pentru doua intalniri importante, turneul de intrecere pe 25 aprilie la Stazione Birra (Ciampino), iar in mai la Rimini, in cadrul Rimini Welness, dar aici se vorbeste de light.
Sansele de a face bine sunt, deja mai mult decat o debutanta la Piombino care in decembrie anul trecut Sonia a impresionat veteranii, “mi-au facut toti complimente si nu credeau ca sunt doar la al doilea turneu, este imbucurator cand cei mai in varsta iti fac complimente pentru tehnica”. Venise propunerea de a adera la Nazionala, dar participarea nu e valida, lipsind cerinta de nationalitate italiana. “Poate la alte niveluri un mod pentru a-ti da cetatenia se gaseste!”, glumeste Sonia.
Nu este acela marele regret, “acum cred ca daca as fi inceput mai devreme as fi putut ajunge deja la un nivel competitiv”. E adevarat ca nu sunt limite de varsta, dar e clar ca la 32 de ani timpul nu e un aliat cum e pentru cine incepe inainte de a implini douazeci de ani “si are posibilitate sa progreseze cu calm, pas dupa pas”. Sigur exista exemple de longevitate. Fara a ajunge la bizara intoarcere cinematografica al lui Rocky, italianca Simona Galassi poate pretinde la patruzeci de ani titlul in Supermosca. In plus fata de factorul anagrafic, Galassi este marturia modului in care acest sport se dezvolta, iesind din tufisul evenimentelor necunoscute marii majoritati, “deja faptul ca sunt directe de box feminin inseamna ca se extinde, chiar daca trebuie inca sa creasca”.
Diferentele trebuie depasite, aceeasi Sonia nu a spus nimanui de prima intalnire pana in ziua de dinainte, “s-ar fi ingrijorat toti. Acum parintii mei sunt linistiti, au vazut clipurile video si au inteles ca nu ne ranim. Mai mult, ceea ce facem ne ajuta sa ne controlam, poate insuflandu-ne mai multa incredere pentru a iesi de la amatori. Si exercitiul ne face sa ne simtim mai bine fizic si mental, sigur daca intalnesti antrenorul care stie sa-ti transmita pasiunea”. Ceea ce pare ca lui Sandro ii iese foarte bine.
Gabriele Santoro
(8 aprile 2014)
Traducerea si adaptarea Alina Barbulescu