Un moment de tacere sau un cuvant al unui student e suficient pentru a risipi convingerile ferme ale unui profesor. Pe aceasta regula, in mare, se bazeaza numarul 7 al Caietelor de la Scuole Migranti, instrumente de pregatire puse la dispositia voluntarilor care predau limba italiana strainilor. Caietele sunt toate disponibile on line si se bazeaza pe experientele acumulate in scolile din regiunea Lazio.
Analfabetismul este contagios. Acesta este titlul primei parti al numarului 7 de care s-a ocupat Chiara Bergamini. “Predau italiana intr-un centru de primire la Roma, in cartierul Centocelle Alessandrino, care adaposteste 20 de pakistanezi in asteptarea documentelor. Am format 2 clase separate: una de alfabetizare si una de pre-alfabetizare. Eu a trebuit sa ma ocup de-a doua clasa si de atunci tot ce stiam despre glotodidactica s-a naruit.”
Chiara povesteste cat e de greu sa te ocupi de o clasa de straini care nu cunosc regulile lingvistice. Spune ca a schimbat strategia de mai multe ori: la inceput a experimentat cu silabele, apoi cu alfabetul in imagini, pe urma a incercat sa trezeasca interesul elevilor cu argumente cunoscute.
Tacerilor s-au adaugat absentele: “au inceput sa lipseasca de la scoala, sau erau prezenti insa cu o infatisare indiferenta, fara sa participe la conversatiile propuse de mine si fara sa propuna altele.” Lucrurile s-au schimbat putin cand a inceput sa lucreze cu povesti: “textele clasice pot vorbi oricui, daca sunt citite si recitite fara graba si fara un scop anume. Cuvintele se lasa descoperite si o data cu ele, semnificatia si rolul pe care-l au in interiorul frazei”.
Raspunsul pozitiv a reinnoit acordul dintre elevi si profesor, care a intrat in joc incercand sa invete vulpea si strugurele in urdu. “Ma surprind mereu”, spune. “In clasa mea suntem 7, analfabeti si semianalfabeti, 6 pakistanezi si o italianca”.
A doua parte, in schimb, se numeste “Dar care italiana?”. Giulia Seppe povesteste cum a fost nevoita sa cedeze in fata inamicului numarul unu al oricarui profesor de italiana: jargonul. Au constrans-o elevele sale provenite din diverse parti ale lumii, care cunosc limba italiana la un nivel situat intre A1 si B2. “Chiar si cele mai pregatite aveau dificultati in a comunica in viata de zi cu zi”, spune. “Am acceptat faptul ca trebuia sa infrunt temutul dialect roman, daca vroiam ca elevele mele sa reuseasca sa se integreze, sau macar sa inteleaga, cultura noastra in cotidianitatea ei, deci si in piata sau pe strada”. Daca scopul predarii L2 este includerea, omiterea unei parti a comunicarii verbale e o absurditate.
Fundamental pentru depasirea barierelor intelectuale in vorbirea populara a fost lectura cartii Limba bate unde dintele doare. Tullio De Mauro si Andrea Camilleri discuta despre raportul italienilor cu dialectul, observand ca si persoanele culte uneori au dificultati in a gasi un echivalent pentru un termen dialectal. Giulia povesteste cum dialectul a reusit sa lamureasca ideile elevelor ei despre regulile limbii italiene. In interiorul caietului recomanda o serie de video, exercitii si instrumente utile pentru a pune la loc de cinste expresiile populare. Este adevarat ca nu se termina niciodata de invatat.
Rosy D’Elia
(17 iunie 2014)
Traducerea si adaptarea Alina Barbulescu