Se poate intampla sa trebuiasca sa renunti la un vis. Uneori, insa, se intampla ca in locul acelui vis atat de dorit sa se materializeze altele la care nici macar nu te-ai gandit vreodata ca ar fi posibile. Era in 2003 atunci cand Sandu Beca a parasit Romania cu visul de a juca fotbal. Clubul de fotbal Aquila il chemase sa dea o proba, dupa care totul s-a naruit din cauza ca societatea a dat faliment.
Chiar daca acel vis nu s-a realizat, Beca nu se poate plange astazi, viata si calitatile pe care le are i-au implinit altele. Unul abia s-a realizat de curand: castigarea – pentru a 3 a oara consecutiv – a turneului de fotbal amatorial Mundialido Lycamobile si al patrulea titlu de cand antreneaza echipa Romaniei, din 2009. Celalalt vis va incepe in septembrie: Beca va fi supervizorul scolii de fotbal din Acilia. Asta inseamna foarte multi copii si tineri, dar mai ales antrenori pe care va trebui sa-i supravegheze. Sarcina sa va fi aceea de a observa antrenorii si antrenamentele si a corecta cand si unde este necesar. Un rol de mare responsabilitate. Daca exista vreun secret in spatele numeroaselor victorii ale nationalei romane si atingerea acestor obiective importante, el poate fi descoperit doar plecind de la el, de la Beca, pe cand era doar un copil si juca mingea pe strazile Bucurestiului, intr-o Romanie sub dictatura lui Ceausescu, fara sa-i pese de tactici, scoli de fotbal si tehnici. Transpiratie, fuga dupa vreun geam spart cu mingea, driblinguri printre picioarele adversarilor – mai mari ca varsta, dar mai neindemanatici – erau lucruri obisnuite. Povestea lui Beca este una de imigrare, castigatoare pe toata linia.
Ultima victorie a obtinut-o sambata, 28 iunie, la a XVI a editie a turneului international Mundialido. O finala castigata lejer impotriva echipei din Paraguay. “Nu ma gandeam sa fie atat de usor”, povesteste Beca. “In minutul 12 conduceam deja cu 2 – 0. De obicei, echipele sud-americane sunt foarte tari; de data asta, probabil, era iesita din forma. Trebuie sa recunosc ca am castigat mult mai greu partidele precedente.” Ca un comentator sportiv, Beca relateaza ca, in minutul 20, Paraguay a incercat sa reactioneze, dar “a fost doar un foc de paie ce s-a finalizat cu o amarata de lovitura de cap spre poarta noastra.” In repriza a doua, dupa 15 minute, Romania conducea deja cu 5 la 0. In acel moment, “un jucator din echipa adversa l-a lovit intentionat pe unul de ai nostri”. A primit direct cartonas rosu, dar nu au fost alte incidente. “Odata terminata partida, am ramas prieteni ca la inceput”.
Corectitudinea, spiritul de echipa si echilibrul sunt calitatile lui Beca, dar si a echipei sale. “Antrenez un grup de jucatori fantastici. In afara de antrenamentele de fotbal din cursul anului, ne intalnim des si in diferite alte ocazii, cum ar fi: nunti, botezuri sau in discoteca”. “Anul asta insa a fost mai greu ca de obicei, la nivel de relatii umane. La inceputul turneului, a trebuit sa muncesc mult la capitolul asta, au fost mai multe neintelegeri intre jucatori, dar am reusit sa le rezolv, pana la urma.” E normal pentru un grup atat de numeros, 22 sau 24 de fotbalisti. Din acestia, vreo 12 reprezinta scheletul echipei, prezent chiar de la formarea echipei nationale romanesti pentru Mundialido.
In afara de capacitatea de a fi unita atat in teren cat si in afara lui, o alta caracteristica a echipei lui Beca este ca reuseste sa depaseasca oboseala. “Acesta este obstacolul cel mai greu de trecut” – afirma Beca – “In afara chestiunilor tehnice, trebuie sa lucrez mult la gestionarea resurselor fizice. Cea mai mare parte a jucatorilor pe care ii antrenez lucreaza in constructii. Ajung la antrenamente deja epuizati, dupa o zi de munca intensa. Trebuie sa le dozez eforturile, sa-i motivez, sa inteleg cand e momentul sa-i trimit in teren si cand nu.” Nici el nu traieste din fotbal. Livreaza fructe in zona Ostia, de la 5 dimineata pana la pranz. Dimineata e distribuitor, iar dupa-amiaza e antrenor. In ceea ce priveste munca, Beca confirma ca fotbalul, in afara de a fi un instrument de integrare, este si un fel de birou de plasare a fortei de munca. “Multi tineri au gasit de munca venind sa joace fotbal”. Se cunosc intre ei, se respecta, fac schimb de experienta si chiar pot sa gaseasca aici ocazia pe care o asteptau de mult timp.
Un alt as in maneca lui Beca e ca multi dintre jucatorii sai au jucat fotbal in ligile profesioniste. Care in divizia B, care in divizia C. Cum e acest Ioan Gorga, vedeta echipei, care si in finala si-a reconfirmat valoarea cu un frumos gol. Ce ciudata e viata: Beca si Gorga au jucat impreuna in divizia B in Romania, pe cand aveau vreo 20 de ani, si intr-o buna zi s-au reintalnit din intamplare la Acilia. De atunci Gorga a intrat in echipa pentru Mundialido. Fotbal la nivel profesionist au facut multi dintre jucatorii lui Beca, ca si el, dealtfel. De la echipe de juniori pana la echipa de seniori a celei mai mari echipe de fotbal romanesti, Steaua Bucuresti, cu care a disputat si un meci international, in Cupa Cupelor, impotriva echipei franceze Montpellier.
Astazi, echipa sa e compusa in majoritate din persoane care si-au format o familie in Italia. Ca si el, care are o prietena italiana. “Multi din baietii pe care ii antrenez spun ca intr-o buna zi se vor intoarce in Romania, dar eu cred ca e dificil, viata acolo e mai grea. Aici, cu toate ca e criza, continuam sa avem de lucru. Poate unul ca mine, nascut si crescut la Bucuresti, daca ar trebui sa se intoarca acasa, nu ar intampina mari dificultati. Orasul e inca viu. Cine insa trebuie sa se intoarca in provincie sau la tara, in locul de unde au plecat, ar intampina multe greutati: acolo au mai ramas doar batranii”.
Ieri, Beca se juca pe strazile Bucurestiului si simtea in departare luptele subterane impotriva unei dictaturi care suprimase orice fel de libertate sau forma de protest. El insa continua sa joace fotbal. O facea si atunci cand, in 1989, oamenii ieseau in strada si daramau dictatura lui Ceausescu. Azi, Beca are in fata o noua provocare si se declara multumit de aceasta experienta traita la turneul Mundialido alaturi de jucatorii sai amatori: a antrena, a da forta persoanelor obosite de munca si nu numai, a le remotiva, toate acestea au insemnat un adevarat tur de forta, un antrenament si pentru el. “Sunt sigur ca asta imi va folosi mult in noua mea aventura”. Pana la urma, nu exista secrete surprinzatoare in aceste reusite, atat pentru Beca, cat si pentru echipa pe care acesta o antreneaza. Doar simplitate, cerectitudine si efort. O poveste obisnuita de integrare.
Fabio Bellumore
(03 iulie 2014)
Traducerea si adaptarea: Dan Popa