“Ceea ce dorim sa va spunem, fetite si baietei, e ca sunteti toti egali, dincolo de culoarea pielii, de limba pe care o vorbiti, de ceea ce mancati si de locul de origine al parintilor vostri”. Acesta este mesajul lansat de Giuseppe Gerace, presedintele secorului 2 din Roma, in timpul ceremoniei de acordare a cetateniei onorifice a 1500 de copii nascuti in Italia din parinti straini. Initiativa, impartita cu capitala Roma, a fost organizata ca adeziune la campania Io come Tu – Mai nemici per la pelle (Eu ca si Tine- Niciodata inamici din cauza culorii pielii), promovata de UNICEF cu ocazia zilei internationale a drepturilor copilariei si adolescentei. Obiectivul: sensibilizarea istitutiilor nationale pentru a incepe reformarea legii de cetatenie.
Dupa doi ani de la campania l’Italia sono anch’io (Italia sunt si eu), si in ciuda apelurilor repetate ale asociatiilor si a reclamatiilor presedintelui Napolitano precum si a ministrului Kyenge – care si in aceasta ocazie au trimis mesaje de adeziune si de suport – copii care se nasc sau care cresc aici continua sa fie tratati de catre legea noastra precum straini. Chiar daca parintii traiesc in Italia deja de 18 ani, ca in cazul lui Carmen, care a cerut cetatenie in urma cu mai bine de doi ani si care asteapta in continuare un raspuns. Sau ca in cazul Marthei si a lui Victor, care s-au transferat in Italia urma cu 14 ani si care vor putea prezenta cererea abia anul urmator. Carmen, Martha si Victor lucreaza si platesc taxele intr-o tara care ii considera pe fii lor ecuadoriani si peruviani. Nu italieni.
Copii crescuti mancand pasta si visand la nationala lui Balotelli sunt constransi sa realizeze conturile cu “o bucata de carte care influenteaza mentalitatea omului”, dupa cum povesteste documentarul-video filmat de catre adolescentul de 17 ani, Phaim Bhuiyan, proiectat in timpul ceremoniei.
Doar in capitala sunt 40 de mii: “10 studenti din 100 nu au cetatenie italiana”, explica Alessandra Cattoi, consilier pentru scoala, copilarie, tineri si sanse egale, invocand exigenta de a depasi aceasta detasare dintre realitate si drept: “Daca Roma isi va face auzita vocea in maniera puternica si incisiva, cineva in mod inevitabil va trebui sa asculte”.
“Dreptul la cetatenie trebuie sa fie recunoscut imediat dupa nastere”, declara Giacomo Guerrera, presedinte a UNICEF Italia, amintind conventia ONU asupra drepturilor la copilarie si la adolescenta care sustine, printre altele, dreptul la non-discriminare.
Printre adolescentii care umplu aula magna din Sapienza sunt doua “vechi cunostinte” ale redactiei Piuculture: Adrian si Giorgio, 8 si 9 ani, care frecventeaza scoala Mazzini. Privire isteata, replica prompta – vai daca le spui ca-s copii – si multe vise de realizat: “Eu vreau sa devin cantaret, jucator de fotbal si jucator de rugby”, povesteste Adrian, in timp ce Giorgio prefera dansul: “Vreau sa devin un dansator ca Michael Jackson”. La discutie se uneste Daniel, 8 ani, materii preferate: limba italiana si religie. Si Evans vrea sa dea o declaratie presei in ceea ce priveste preferintele sale, de data aceasta in materie de mancare: “Hamburger, sandwich si cartofi prajiti”. Cu Enrico si Alessio, de 7 ani, vorbim despre hobbyuri: citit si jocuri in aer liber, ca de exemplu “a prinde fulgerul”.
Sunt multumiti copiii, dar si realisti, suficient cat sa ramana fara replica din cauza ca avem tendinta sa credem ca sunt mici si nu inteleg. Si in schimb: “Este frumos, dar este fals”, spune unul dintre ei indicand cerfiticatul pe care abia i l-au inmanat.
Sa sublinieze urgenta de a infrunta problema cetateniei noilor italieni este exprimata poate si mai mult de ceea se se intampla inafara, cand o mama care nu vorbeste inca limba italiana intreaba in engleza: “Aceeasta foaie o pot utiliza pentru a avea pasaport?”. Ii explic ca nu poate, este doar un act simbolic. Ea zambeste, e bine si asa. In acel moment, un copil care a urmarit scena ma intreaba “Dar noua cand ne vor da cetatenia, cea adevarata?”. Si nu stiu, intr-adevar, ce sa ii raspund.
Sandra Fratticci
(21 noiembrie 2013)
Traducere si adaptare de Laura Popa