AVIZ FAVORABIL SPORTULUI DE PERFORMANTA PENTRU STRAINI. A FOST APROBAT ‘’IUS SOLI SPORTIVO‘’

sport_ius_soli_sportivoLegea ‘’ius soli sportivo’’ care permite practicarea sportului de perfomanta de catre copiii sub 18 ani, cetateni straini dar rezidenti in Italia cel putin de la varsta de 10 ani, a fost aprobata in Senat cu 215 voturi pentru, 6 impotriva si 2 abtineri.

Noua lege se adreseaza si adultilor care pana la finalizarea procedurii de obtinere a cetateniei italiene, trebuie sa detina actul care le permite sa practice sport in Italia.

 “Aprobarea acestei legi reprezinta o reusita pentru lumea sportului’’, a marturisit Josefa Idem, initiatoarea proiectului de lege si senatoare a Partidului Democrat. ‘’Este un pas important pentru asigurarea unui nivel mai ridicat de integrare a tinerilor straini. Functia sociala a acestei legi este de nepretuit, deoarece va permite tinerilor straini sa poata fi inregistrati prin aceleasi proceduri ca si colegii italieni. Pana in prezent doar trei federatii (hochei, box si atletism) au adoptat dispozitii pentru a echivala aceste proceduri. Acum se iau masuri pentru adaptarea normelor la principii democratice si de incluziune’’ a afirmat senatoarea.

De asemeni, presedintele Uniunii Italiene a Sportului pentru Toti ( Unione Italiana Sport Per Tutti-U.I.S.P), Vicenzo Manco se declara multumit: ‘”legea care a trecut astazi la Senat este un exemplu de civilizatie. Toti copiii sunt egali intre ei: conditia minorilor straini este la acelasi nivel cu cea a italienilor. Este un parcurs care releva importanta sportului in factorului educativ si de incluziune, permitand astfel participarea la competitiile sportive a tuturor minorilor, lucru care pana acum nu era posibil.

Aprobarea acestei legi reprezinta recunoasterea atator sacrificii, printre care cel al tinerilor filipinezi de la echipa Tevere Power Zone, care in anul 2013 nu au putut participa la turneele nationale si internationale de bowling pentru ca nu aveau cetatenia italiana. Odata cu introducerea modificarilor, acesti tineri precum si  multi altii care se gasesc in situatia lor, nu vor mai fi discriminati in sport. Desi legea de mai sus nu reglementeaza situatia refugiatilor, a solicitantilor de azil si a minorilor neacompaniati care locuiesc in Italia, reprezinta totusi un mic pas spre integrare, permite depasirea si excluderea barierelor  si intareste ideea sportului ca un instrument de incluziune sociala.

                                                                                                                        Cristina Diaz

                                                                                                    (20 gennaio 2016)

Traducerea si adaptarea de Dana Afocsoaie

 Citeste si: